21.05.2010 - Lansarea campaniei pentru sate
FRU împreuna cu GTZ lansează în 29 mai prima campanie în satele transilvane în scopul protejării arhitecturii rurale și dezvoltării turismului cultural. Campania este formată din evenimente complexe (teatru, muzică, expoziții), care se vor desfășura în cadrul unui proiect pilot în mai multe sate din județul Sibiu.
Protejarea aspectului arhitectonic al satelor este vitală pentru creșterea potențialului de dezvoltare a turismului cultural de patrimoniu în Transilvania. Cu toate acestea, activitățile de protejare a patrimoniului nu pot constitui ele singure o soluție, ci doar în combinație cu aplicarea unor strategii turistice generale.
În acest sens în cadrul Proiectului “Creșterea Potențialului pentru Turismul Cultural în Satele Transilvane”, se organizează primul eveniment cultural cu expoziții, teatru și muzică, care va avea loc în data de 29.05.2010 la Moardăș. În cadrul acestui eveniment se va lansa broșura cu titlul “Să păstrăm aspectul tradițional al satelor. Ce doresc turiștii să găsească în satele transilvane – Ghid practic“, un prim instrument dintr-o serie de instrumente menite să conștientizeze importanța patrimoniului cultural ca potențialului turistic.
Piesa de teatru care se va juca “Schimbarea”, a fost scrisă în cadrul Proiectului de autorul german Wolfgang Sreter, îmbină într-un mod plăcut umorul cu importanța temei abordate, o piesă despre felul cum văd tinerii și vârstnicii satele în care trăiesc.
Antrenul muzical este asigurat de trupa rock Perfekkt Match din Sibiu.
Inapoi la stiri
|